4/20/2009
Smena
Au încercat s-o resusciteze. O mînă i-a zvîcnit ca
supusă unui violent electroşoc. Din nas i se pornise
exact după încetarea calamităţii o hemoragie severă
paramedicii sosiţi în trei autosanitare făcuseră pe drum
mult prea mult şi cei care mureau printre dărîmături
uitaseră cu ocazia asta de reumatismele unei vieţi
strivite sub principiile miraculoase ale competiţiei
Legistul fusese recunoscut de un reporter de teren
ca fiind fostul său vecin, mare amator de doctorate,
un individ curios, tare înnebunit după toate ştiinţele
Cartierul în care locuiam pe atunci, adică prin’86-87
era plin de potăi d’astea răscolitoare de neînţelesuri
îi vedeai suindu-se în maşinile aghiotanţilor la oră
fixă. uneori, sigur, apărea vreo surpriză şi nu-i mai
vedea atunci nici floarea de azalee din curtea cu tei
a ilincăi theodorescu, fiică de magistrat şi nepoată
de deputat din structurile celeilalte guvernări la putere
drumul era închis. căile de acces conspirau împotriva
acţiunii. perspectiva pereţilor desprinşi, a clădirilor
surpate, unele trupuri zdrobite de-a valma, sendviş
făcute între plăcile de ciment, altele izvorîte de ici
de colo servind coada vreunui corcit de lup răpciugos
devia anemic focala obiectivului de la aparatul Smena
nu conta că n-ai fi crezut că situaţia te poate plasa prost
uite că nu te închipuiai nici trăgînd oxigen dintr-o cască
faţă de ziua ndărăt asta nu trecea deşertul c-o canistră
semi-full de motorină. Luna plină, o felină. Din cercul ei
se scurgea în corpul vînăt al femeii soarele de la Ecuator
un castravete african întins de superior şi soldatul rus
pica mort. peste un ceas de aşteptare şi încercarea cu
însufleţitul soldatului nu dădea nici un fel de roade
săriturile cu bocancii pe soldat tot fără vreun rezultat fură
superiorul decise: "Îi pun fildeşi frumoşi pirostrii la cap".
4/13/2009
love love war
Eram îndemnaţi să judecăm în context
înfocarea nechibzuitului de Winsherzoup
s-o dăm mai presus de orice pe seama
punerii în circulaţie de către unii îndîrjiţi
a unor zvonuri defăimătoare la adresa lui
doar încăpăţînarea aceloraşi să înduplece
anonimele de pe plantaţia de smochini
cu orice preţ în a-i face adevărului valiza
două tăişuri aveau vorbele spuse la necaz
într-un mod nebănuit să-l lege de scandalul
acelor copile otrăvite cu sucul ierbii nebunilor
în pictura morţii sfidătoare frumuseţea lor
naturală se tîra, şi cerul din pînză năpăstuia
se zice de pildă că îndurerate la culme
din cauza răzbunării soartei pe ele
odată cu o rupere de nori apocaliptică
îşi pierdură în război nevinovaţi iubiţii
tinerele maimuţe meritau numai desconsiderare
puţină încurcătură la aflarea veştii
că fură străfulgeraţi ca o turmă de mioare
la păscut în cîmp liber
ar fi de înţeles
dar să protejezi ca pe nişte victime
nişte tîlhari abjecţi
nu e nici drept, nici foarte trist
ciuda smochinăreselor aducea dihai îndrăceala
în spiritele sacrosante
ele erau cele ce purtau nedreptatea în piaţa centrală
în templele tatălui îi batjocoreau pe toţi
din cîteva rugi fistichii
Abonați-vă la:
Postări (Atom)