12/30/2008

Poemă centralizată cu ventilaţie universală

A din adormire

Genocid în nova scoţie. Sănătoşii stau la rînd încolonaţi în faţa ghişeului de ajutor Sonymed. Li se livrează cîte o viroză pulmonară. Fiecare sănătos iese din rînd nesănătos. Se continuă cu inexpresivii. Urmează după ei, influenţabilii şi influenţaţii, strînşi cu uşa la încetarea influenţei. Aer impur. Ochi cît mărgica îndreptaţi către geamul în formă de dreptunghi al ghişeului. Unde un expresiv este, inexpresivul ghiceşte. Ghicitul în nări stă mărturie. Mărturia e mărturie. Imposibil s-o pui la îndoială. Improbabil s-o trimiţi mai departe măsluită. O primeşti cum o primeşti. Nu te prinzi cum. Te interesează îndeosebi dacă-i noduroasă şi neapărat trecută pe la maestrul Olograf. El pomeneşte măsluirea prin Ordonatorul de Olograme Obştesc. Ai primit-o. Un miliţian pontează gradul inexistent al măsluirii. Sau vorbeşte despre asta cu pontatorul oficial de la Ordonator. Pe primul îl preocupă, pe cel din urmă, preferenţial. Se cheamă influenţabilii la discuţii. Aer prematur. Li se livrează cîte o butelcă cu vin de colecţie, rose. Aer matur, tiroidian. Gazul vanilin tipografiază în vată plamînii influenţaţilor şi-i lasă la vatră.

B din boomerang

mortar, cărămizi, mortar peste cărămizi. peretele de vis-a-vis în linişte şi întuneric.
nu am reuşit să nu mai zidesc, probabil. de teama declanşării unei remuşcări. dorinţa de întoarcere la punctul start, unde nu am de ales şi unde îmi dau seama că nu pot să revin pentru că nu vreau. nu-mi aduc aminte cum am izolat a doua fereastră. neimportant. sufocată oricum de o clădire gen catacombă, nefiresc de hâtră şi în sine nefirească, o dărămătură cu etajele sufocate de tifoane împuţite, cărucioare cărînd cîte o mumie cu braţele legate în cămăşi de forţă, în spiritul şi litera ţicnelii oficializate. la puţini centimetri depărtare de ea, în exterior, o galerie subterană.
şiroaie de apă nămolită se aud retragîndu-se cu un soi de urgenţă extremă. din tavane pe ţevile supraîncălzite, mirosul de cocs ars îmi gîtuie respiraţia de parcă aş înghiţi pe loc şi fără de veste praf de puşcă. în acest răstimp, cînd s-a înserat şi se intră de gardă, felicia asistenta de la oncologie se preface că nu simte durerea canceroşilor din secţie, de fapt, să te prefaci e mai în regulă decît s-o simţi pe pielea ta. aceste echipe de doctori, infirmiere, asistente prin alergările lor permanente dintr-un salon în altul sunt derutanţi pentru un vizitator picat acolo ca din cer, o dată la nu ştiu cîte ocazii. aceste echipe vindecă ce suferă sus. pe cînd vindecarea întîrzie perechi tinere de şobo se zbenguie practic ca veveriţele foindu-şi codiţele de colo pînă colo şi asta sub incinta spitalului judeţean.