8/30/2008

gura cînd ai (ne)voie să prinzi muşte cu ea

obligatoriu legătura tehnică se răcoreşte pe :{
lasă rahaturile complicate, parabolice, coregrafice
încheie treburile importante cu servieta deschisă
joacă repede pe neutra
merge cu lobby din cazul în cadrul exclusiv
al litigiilor de platou
atîtea enzime ale cogniţiei scoate lobii din sărite
subliniază gura bogată a omului de bine
gura cînd ai (ne)voie să prinzi muşte cu ea

auzi energie+petrol+gaze. ai otravă în ureche
şi nimic din celelalte
practic inapţilor trebuie să li se propună ceva exagerat
ai banii, investeşte în pescadoare cu mine
în apă se trăieşte cum dictează dumnezeu
iar oxigenul suntem noi

năluceşti vorbe peţitoare ca o furnică roşie
eşti un showmaster irezistibil
turceşti odihna sufletelor credule la orice tarabă
zumzăind şi roind le vînezi forţa
ameţeşti
care nu au încotro să apuce, nu contenesc
să apară
să se îngrămădească, nişte ghiauri cu moustache

te ştiu pe jumătate cu admiraţie legănată
caută-mi o expediţie
sub oglindă pentru publicul meu să-l ofertez
dacă il interesez din punct de vedere etnografic
chiar şi aşa comme ci comme ça

Niciun comentariu: