5/28/2008

Spărgătorul de nuci e un dulău parşiv

zona de colectare a deşeurilor umane
rezistă scump. O gaşcă de afro robuşti deţine
tocmai acea lungime de viaţă naturalizată
fără prevederile legislaţiei în vigoare
nu vor să protesteze, nu vor să sugrume nici o nevastă pisăloagă,
nici măcar o porno star internaţională
pe Yieltsîn sau întîmplător dintr-un acces de invidie oarbă
pe v. makanin căruia i-au fost decernate premii ambiţioase
russian booker, penne, puşkin
pentru că a scris atîtea nuvele şi romane bune
juri că nu te roade invidia şi pe tine, un pic
ca semn că eşti viu şi că încă te mai stărneşte succesul
pe ei nicidecum
ei împînzesc registrul persoane regional
din ghetouri-genealogii ale foamei şi bolii contagioase
şi vor haine pentru copii lor
şi vor ca rîsul lor auster să fie la fel de puţin ofensiv ca al albilor
împotriva noilor funeralii rezidenţiale
condoleanţe văduvelor jamaicane
condoleanţe excluşilor sinucigaşi
dacă iubeşti libertatea, iubeşti restaurantele, francezii peltici,
o să-mi spuneţi că milshake-ul e o spălăcanie,
că nu vă puteţi da seama ce calitate are cacaua
ce gust în combinaţie cu laptele pasteurizat
facem şpagatul pe biografia lui de atîţia ani
de nevoie. Spărgătorul de nuci e ambasadorul
dar nu baletează decît cu nucile lui
lăsaţi-ne să intrăm cu tot cabalîcul în cimitire
punem noi capacul pe preşedinte
societatea ne tolerează pentru că suntem mulţi
dacă am fi puţini, am fi jumuliţi deja în canale
printre pişiulicile câinilor rasaţi
zice martin în laguna mania
totul e ok
numai să ne lase şi nouă liniştiţilor inutili
pe hîrtia lor oficială
dreptul de a folosi toaleta comunitară
că-n circa două duzine de crampe neîndurătoare
uităm de libertate-fraternitate-egalitate
să ni se refacă naibii odată stomacul