aşa derapează, pe-o bucată de pâine intermediară
untul luceşte cum trebuie, unge-ţi o felie, Maksim
două săptămâni în camera de tortură, să uiţi, să uiţi
veşnica ta pomenire, cioburile de vitraliu de la intrare
şi catedrala din Novosibirsk. Ia şi nişte carne de ciută,
o ureche, un ochi maroniu, ţi-e gura cocoloş de salivă
dijmaşul obiectează, Maksim, pe încolţit nu-l trînteşti
înainte nu sufla împotrivă deşi răbufnea în dans la beţie
dumisale nu-i spune nici călcătoreasa Kseniya, domnule
şi-a înmormîntat unchii, feciorii şi roadele mîinilor sale
destul că în piept îi mai năvăleşte bătînd cîte un simţ
dar ce importanţă să le dai cînd faptele-s iremediabile
şi pămîntul de sub cazma o cherhana răzvrătită de peşti
