cuşma în aer

aşa derapează, pe-o bucată de pâine intermediară

untul luceşte cum trebuie, unge-ţi o felie, Maksim

două săptămâni în camera de tortură, să uiţi, să uiţi

veşnica ta pomenire, cioburile de vitraliu de la intrare

şi catedrala din Novosibirsk. Ia şi nişte carne de ciută,

o ureche, un ochi maroniu, ţi-e gura cocoloş de salivă


dijmaşul obiectează, Maksim, pe încolţit nu-l trînteşti

înainte nu sufla împotrivă deşi răbufnea în dans la beţie

dumisale nu-i spune nici călcătoreasa Kseniya, domnule

şi-a înmormîntat unchii, feciorii şi roadele mîinilor sale

destul că în piept îi mai năvăleşte bătînd cîte un simţ

dar ce importanţă să le dai cînd faptele-s iremediabile

şi pămîntul de sub cazma o cherhana răzvrătită de peşti